Cugetări din butoiul lui Diogene(Episod britanic)Cronica de film- Victoria and Abdul sau Cum să disperi prea-cinstita curte regală

Citatul sfătos(și cinic) al filmului:

“You’re treating him like a member of the family.”- Bertie

“No. I like him.”- Victoria

Ultimii ani de viață ai longevivei Victoria cu tot cu aspectele neplăcute ale vieții regale, scoase pe tapet de prietenia ei mai ciudată cu Abdul, un tânăr musulman din India, care a fost angajat o vreme la curte.

Victoria era evident sătulă de toate îndatoririle regale și de toată prostia elaborată și pompoasă cu reguli nescrise stricte, căreia i se spunea etichetă. Și, din interpretarea de excepție a lui Judi Dench, se poate deduce că n-a fost niciodată pasionată de asemenea ritualuri, cerute de înalta poziție, la care ar fi renunțat oricând, pentru un pic de libertate autentică. Singura ei distracție pare să fie dormitul(cu sforăituri pe mai multe voci) în timpul mesei și mâncatul foarte repede, care pare să fie un fel de răzbunare personală față de distinsele personalități de la masă, pentru că trebuia să le suporte. Spun răzbunare, pentru că regula era că Maiestatea Sa era servită prima, iar ceilalți după, dar când ea termina de mâncat, și celorlalți li se lua din față mâncarea. Și vorbim de servitori englezi înțepați și foarte, foarte rapizi și eficienți. Așa încât, rămâneau flămânde și frustrate domnițele simandicoase de la masa regală.

În celălalt plan, Abdul era un tânăr funcționar la o închisoare din India, când a fost selectat să meargă în Anglia, la curte, să prezinte o monedă tradițională Maiestății sale care mai suferea și de titlul de Împărăteasă a Indiei pe care n-o văzuse niciodată, că n-o lăsau câinii de pază. Abdul -foarte încântat(sincer încântat, ca orice tânăr naiv care mai credea în idealuri)de o asemenea onoare. Nu însă și colegul său de drum,Mohammed- mai puțin idealist, care suferea intens din cauză că n-a reușit să evite marea onoare și nu știa cum să se scape cât mai repede.  Din nefericire pentru Mohammed, Victoria l-a remarcat pe Abdul și s-a împrietenit cu el, spre oroarea familiei și a staffului, ale căror fețe fac uneori tot filmul.

Imdb zice că e dramă istorică, însă e mai mult satiră decât dramă. Evident mai sunt și scene lacrimogene, dar așa, cu măsură și bun simț.

Și pentru că le-a ieșit bine satira, îi dau 8.5/10

Știri din Butoiul lui Diogene

Breaking News:
Un joc mai periculos decât Balena Albastră sau Killfie a apărut pe rețelele de socializare și amenință viețile a milioane de utilizatori. Jocul se numește Hide your birthday! și conține doar o regulă, însă una foarte cruntă: cineva din lista de prieteni care a intrat în joc te provoacă să îți ascunzi data nașterii de pe profilul de Facebook, cu două luni înainte. Ca urmare a acestui fapt câteva mii de participanți la joc au murit de inimă rea, deoarece nu au mai primit urări de la prietenii din listă!
Inițiatorul acestui joc este un tânăr care locuiește într-un Butoi și spune că este reîncarnarea lui Diogene, zis și Cinicul. Când a fost prins, tânărul a declarat: ”Am inventat acest joc pentru că mă simțeam din ce în ce mai singur pe facebook. Începusem să am dificultăți în a repera cinicii din rețea. Pur și simplu nu-i mai vedeam de ăștia dependenți de atenție, care-și făceau toată ziua selfie-uri cerșeau like-uri, laude și urări ca să se simtă importanți, speciali și deosebiți. O asemenea persoană m-a enervat așa de tare într-o zi, încât i-am zis: ”Crezi că ești importantă cu adevărat? Te provoc să-ți ascunzi data nașterii ca să vezi câți din numeroșii tăi prieteni o să-și amintească fără să-i someze facebook!” A acceptat provocarea cu tupeu(trăise în iluzie ani de zile) și, după o zi întreagă de agonie, a murit de inimă rea, că n-a mai primit urări pe facebook. Așa mi-a venit ideea! M-am gândit că așa s-ar putea reduce populația mai ușor și am contactat pe câțiva dintre ăștia care încearcă să ne omoare cu E-uri, vaccinuri, medicamente, viruși, cipuri, atentate teroriste, războaie, crize economice, stress și alte metode din astea lipsite de imaginație. Am încercat să le vând învenția mea, dar ei nici n-au vrut să audă! Au zis că, în primul rând, metoda e prea barbară chiar și pentru ei. În, plus, ar dispărea exact segmentul de populație pe care vor să-l păstreze, adică cel mai ușor de controlat!”Întrebat ce va face dacă va primi condamnare pe viață, tânărul a răspuns că nu este îngrijorat decât de faptul că ar fi obligat să-și părăsească Butoiul ca să trăiască în confort până la sfârșitul vieții. Dar se consolează cu ideea că, dacă au TV în închisori, sigur vor avea și internet în curând și va putea să urmărească desfășurarea macabrului joc inițiat de el, care a devenit viral și pe care autoritățile se străduiesc fără prea mult succes să-l stopeze. Dacă totuși va scăpa de închisoare, plănuiește să deschidă un centru de testare a rezistenței la adevăr, pentru cinicii care vor să își întărească această ”calitate”. ”La urma urmei, eu m-am testat și am supraviețuit!”declară tânărul, fără nicio remușcare! Autoritățile sunt îngrozite! Guvernul elaborează chiar acum o lege prin care să se interzică cinismul! Legea a fost inițiată de senatorul Goe Deosebitescu, care și-a pierdut soția, amanta, fiul analfabet și cele două fiice blonde din cauza acestui joc morbid!

(Evident, acest articol este un pamflet!)

Cugetări din butoiul lui Diogene- episod despre confuzia libertății

• http://www.trilulilu.ro/video-cultura/victor-rebengiuc-legenda-marelui-inchizitor

...Natura umana văzută de Dostoievski: ”nu există pentru om ceva mai înspăimântător  decât libertatea”. 

Am citit Frații Karamazov în urmă cu cincisprezece  ani. E unul dintre romanele mele preferate. Ocazional, recitesc Legenda Marelui Inchizitor. Au fost momente când am sperat că voi ajunge să nu fiu de acord cu Dostoievski. După cincisprezece ani, încă nu am argumente sa-l contrazic și am început să cred că nici nu voi avea vreodată.

Cugetari din butoiul lui Diogene(episod primat)-cronica de film

Văzui acum trei ani The Dawn of the Planet of Apes la cinema(fără să văd nici unul din cele anterioare).
Concluzii: 
Oamenii nu diferă de animale(în acest caz, de maimuțe)
-Maimuțele evoluează, oamenii stagnează(deși, din păcate, maimuțele "evoluează" cam in aceeași direcție ca oamenii.
-In  ambele tabere există specimene mai evoluate și există proști. Cel putin câte un prost din ambele tabere are puterea să strice karma, zenul si feng shui-ul pe care specimenele mai evoluate se străduiesc să le dezvolte.
-Cei doi proști se întrec în prostie și în violență.
-Prostul oamenilor a fost oprit la timp de specimenele mai elevate din ambele tabere, însă prostul maimuțelor a fost mai tare și nu a putut fi oprit înainte să pornească războiul.
-Prostul maimuțelor l-a omorât pe prostul oamenilor(după care, oricum, n-a plâns nimeni)
-Mulțimile se comportă la fel, indiferent dacă sunt maimuțe sau oameni.
-Indiferent de care gloată vorbim(oameni sau maimuțe) cel mai important e cine ajunge masculul alfa.( Iar de acest lucru nu-ți dai seama decât prea târziu, cand prostul maimuțelor- masculul beta -prinde momentul și ajunge alfa)
-Cei care nu cred ca mai există vreo șansă pentru rasa umană, se pot bucura de capra vecinului, deoarece nici pentru maimuțe nu mai prea există  șanse.

Update: Văzui The War for the Planet of the Apes.

Concluzii: nu prea multe în plus față de anteriorul:

1.Oamenii nu mai stagnează, ci se degradează vizibil; maimuțele se dezvoltă în continuare

2.Prostul oamenilor(altul decât în precedentul film) își ia revanșa considerabil, reușind să-l aducă pe maimuțoiul ultra-uman aproape de nivelul lui subuman(adică sub călcâiul broaștei). Din fericire, pe când să se răzbune ca tot omul, pardon primata, maimuțoiul evoluat pe cale de a decădea iremediabil află, exact la timp, celebra zicală” Revenge? Nah, I am too lazy. I am gonna sit here relaxed and let karma fuck you!” Adică nenorocita de karma l-a ajuns pe ticălosul sub-uman înaintea maimuțoiului, care a putut privi episodul relaxat. Mă rog, nu tocmai relaxat, că în jur se desfășura un prea-cinstit război pornit de același ticălos subuman. Ticălos care își ruga morțile să vină să-l ia, suferind de durere acută în prea-cinstitul său posterior de războiul pe care l-a pregătit anterior cu mânuța lui( și munca primatelor).

3. E util să fii maimuță, mai ales când vrei să fugi de un război care nu te prea privește- copacii salvatori încă te cunosc și sunt dispuși să colaboreze cu tine

4. Maimuțoiul Alfa a fost mai mult Moses decât Caesar în acest film(din fericire, i-a luat mai puțin de 300 de ani să-și ducă turma pe Pământul Făgăduinței. Poate din cauză că era pe moarte și n-avea timp, că altfel, cine știe....)

Concluzie cinică: N-o să scăpăm niciodată de finalurile eroic-lacrimogene...

PS: Ok, recunosc că mi-a plăcut. Îi dau 8/10

Cugetări din butoiul lui Diogene- episod neimportant, nerecomandat persoanelor foarte speciale și deosebite

Potrivit unei legende, împăratul roman Marcus Aurelius, care a domnit între anii 161-180 (d. Hr.), avea angajat un servitor( sau avea un sclav, că nah, așa erau vremurile) pe care-l ţinea alături de fiecare dată când era nevoit să se adreseze mulţimii sau senatului. Singura sarcină de serviciu a acestuia era aceea de a-i șopti împăratului: „Eşti doar un om, eşti doar un om”. 
Se zice că un om poate fi cunoscut cu adevărat abia atunci când  este pus într-o funcție de conducere, când i se dă în mână putere. Mă gândesc că oricare dintre  noi am avea nevoie, măcar din când în când, de o asemenea persoană, care să ne amintească faptul că nu suntem cu nimic mai speciali decât cei din jurul nostru. Pentru că vocea conștiinței noastre are tendința să adoarmă atunci când egoul are loc suficient și teren propice pentru dezvoltare. Egoul este cel care crede că poate controla totul. Egoul este cel care crede că are dreptul să controleze totul și să-și impună voința proprie asupra altora, oriunde are chef sau îi convine. Tot egoul este cel care crede că știe totul, determinându-l pe posesorul său să uite esența poziției care i-a fost dată- și anume că rolul unui lider este să-i servească și să-i susțină pe cei  pe care îi conduce. În orice poziție am fi, nu suntem decât niște instrumente prin care se manifestă voința Divină(sau legile universului, dacă suntem mai sceptici cu privire la existența Forței). Se zice că puterea corupe. Eu nu cred. Pe Ghandi, de exemplu, de ce nu l-a corupt puterea? Poate pentru că puterea în sine nu e un lucru rău. Puterea poate corupe doar în lipsa smereniei- care, în esență, înseamnă un nivel de ignoranță atât de mare, încât să nu-ți cunoști locul în univers. O capcană a egoului în care se poate cădea foarte ușor. Poți să ajungi să te convingi că faci totul pentru cei pe care încerci să-i controlezi, când, de fapt, nu faci decât să-ți satisfaci egoul, să-ți urmărești propriul interes. Când ai ajuns să te uiți  de sus la ceilalți și să-i consideri niște nimicuri care  au obligația să-ți îndeplinească așteptările pentru că îți aparțin și ai dreptul să faci tot ce vrei cu ei- atunci ești cu adevărat pierdut, căci ai distrus în tine fărâma de umanitate pe care ai datoria să o dezvolți. Iar această datorie  este sfântă, deoarece nu este față de o altă persoană, de un principiu sau de o idee, ci este față de însuși Universul(sau Divinitatea) care ți-a permis să exiști. 
De fiecare dată când  emoţiile unei reuşite tind să-mi alimenteze egoul,  încerc să îmi repet de câteva ori: „sunt doar un om, sunt doar un om„, Cel puțin, așa obișnuiam să fac. De curând, însă, și asta mi se pare prea mult spus, pentru că, până la urmă și să fii un simplu om este o realizare considerabilă. Poate mai potrivit ar fi” sunt doar un simplu muritor.” Pentru că da- asta este singura certitudine- că vine acel moment(mai devreme sau mai târziu) în care nu vei mai putea să te ascunzi de tine, nu vei mai putea să te minți- vei fi singur cu conștiința ta și vei fi obligat să recunoști ce ești, ce lași în urma ta, și ce iei cu tine atunci când părăsești acest plan de existență- ce-ai făcut cu resursele pe care ți le-a pus la dispoziție universul pentru a sluji? S-ar putea să constați că ți-ai irosit aceste prețioase resurse ca să-ți hrănești egoul, iar acesta, după ce ți-a consumat toate resursele inutil, te va părăsi. Nu ar fi nasol  când se apropie momentul sfârșitului,  să ajungi să-ți spui cu regret : ”M-am înșelat întreaga viață! ?Să ajungi să-ți dai seama că tot ceea ce considerai atât de important, nu valorează nici cât o ceapă degerată? Dacă universul ți-a oferit privilegiul de a-i conduce pe alții, iar tu, prinzând gustul puterii, te ghidezi după principiul ”dezbină și stăpânește” și te folosești de acest privilegiu pentru a-ți menține poziția cu orice preț, se cheamă că ai eșuat lamentabil în a deveni om. În aceste condiții, te mai miri că nu obții rezultate? Că cei pe care îi conduci  opun rezistență? Și nici atunci, nu te oprești să te întrebi dacă nu cumva tu ești cel care greșește undeva. Ceilalți, mereu ceilalți sunt de vină pentru că nu cooperează și îți pun la îndoială autoritatea. Dacă nici atunci nu îți trece prin cap să îți asumi răspunderea, înseamnă că îți lipsește cu desăvârșire înțelepciunea.
Prețul importanței de sine este uriaș. Eu nu (mai) sunt dispusă să-l plătesc. Așa că, mai bine fac tot posibilul să-mi amintesc mereu că sunt doar o ființă muritoare(aproape om, deocamdată).
Iar dacă Marcus Aurelius era împăratul  Romei şi nu se considera mai presus decât semenii săi, noi, restul, cu ce drept să ne credem mai speciali?