Jurnal de Coronavirus- ce mai găsește omul prin casa lui

Dacă stai in casă, descoperi multe lucruri interesante. Ieri, bunăoară, am descoperit intr-un sertar de la bucătărie un făcăleț. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că am așa ceva. Suspectez ca l-am cumpărat din aceleași motive pentru care am achiziționat cândva  și lanterna cu electroșoc sau spray-ul cu piper. Habar n-aveam că poate fi folosit și în alte scopuri. Cum ar fi, să întinzi o foaie de aluat. Totuși, încă am convingerea că scopul inițial al făcălețului a fost  bocănitul infractorului. Sau a animalelor sălbatice. Sau a oricui îi stătea in cale femeii preistorice. Poate că așa a apărut căsătoria.  Presupun că nu vom afla niciodată. Eu, în orice caz, mă bucur că am găsit făcălețul pe care nu știam că-l posed. Nu știu dacă aș fi reușit să intind așa de frumos aluatul cu sabia de bambus sau cu mănușile de box.

Obsesii aleatorii by Coronavirus

Ieri am cumpărat o pâine. Din aia nu prea bine ambalată, ci așa, doar în pungă de hârtie. Două din vocile din capul meu strigau că vor pâine bună, iar altele cinci răspundeau: "Doar dacă  o dezinfectezi!"Suspectez că nu mă credeau în stare să dezinfectez pâinea, că altfel nu strigau. Cum am ajuns acasă, m-am spălat pe mâini fix 25 de secunde), pe păr ( sper să mai am păr în cap după atâta spălat, dacă supraviețuiesc pandemiei), am trecut pâinea sub un jet rapid de apă ( era cat pe ce sa pun și detergent) și am pus-o in cuptor, la 250de grade).... O altă  voce zice timid că poate nu-s departe de dinozaurul spaniol.

Deși, intre noi fie vorba, n-am înțeles niciodată fascinația oamenilor pentru dinozauri. Acum vă rog să mă scuzați, am convocat toate vocile la ședință. Vă las cu tiranozaurul:🤪 https://www.google.com/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/externe/politia-spaniola-a-gasit-un-barbat-imbracat-intr-un-costum-de-tyrannosaurus-rex-umbland-pe-strada-in-timpul-starii-de-urgenta-video-1277293

Cugetări din butoiul lui Diogene-Păreri nepopulare. Episod( oarecum) electoral

Plăcerea zilei electorale,conform cetățeanului român obișnuit: să se îmbete și să-și exprime zgomotos toată ziua dorința de a oferi servicii sexuale PSD-iștilor. Mai că îmi vine să-l compătimesc: trebuie să aibă o viață sexuală foarte nesatisfăcătoare, dacă e dispus să ofere sau să primească asemenea servicii tocmai( din partea) ălora pe care se presupune că-i urăște.  Îmi pare rău de vecinii care au copii mici și au fost nevoiți să asculte toată ziua înjurături.
În altă ordine de idei, întorcandu-mă de la vot( da, musai să strig in gura mare că am fost la vot, că altfel,poate mă linșează poporul patriot și responsabil), am fost pana la Selgros. .. Observând cărucioarele lăsate aiurea pe și printre locurile de parcare( lucru obișnuit, de altfel,  in orice altă parcare de supermarket), mă gândesc că poporul își merită din plin clasa politică. Orice culoare ar avea.
Ceea ce nu pare să înțeleagă poporul este că, indiferent pe cine pune ștampila, indiferent de cât îi înjură, politicienii corupți (subliniez:indiferent de culoarea politică) au câștigat deja, așa cum câștigă întotdeauna: instigând la ură. Prostindu-te să-l desconsideri pe ăla care are alte păreri politice decât tine( deși e dreptul lui, că doar asta e esența democrației: faci ce vrei, crezi in ce vrei, atâta timp cât nu încalci dreptul altuia).
Stimatul meu vecin e mândru că a votat împotriva Psd-istilor.  Deși tot ce a votat este cine să stea in PE , sa primească peste 5000 de euro pe lună și să voteze cum vrea Macron. Nimic altceva. Se crede important. Votul lui contează.  Nu, vecine, votul tău nu contează. N-a contat niciodată. Dacă ar conta,nu te-ar mai lăsa să votezi, după cum, bine observase Mark Twain. Și, având in vedere ce am auzit toată ziua ieșind din gura ta, mă bucur că nu contează. Dar, dacă tot cauți PSD-isti cu care să întreții relații sexuale, ar trebui  să ți-l prezint pe colegul meu, reîncarnarea lui Agamițà Dandanache. V-ați potrivi de minune. Are cam același nivel de cultură. Și nici dânsul nu-i suportă pe aia care nu susțin politic aceleași loaze. Încă mă urăște din cauză n-am vrut să-i semnez lista de susținere a guvernului PSD-ist după ce a încercat să mintă că e altceva.
Abia aștept să pice PSD, să vad cui își va mai oferi vecinul meu(si alți cetățeni patrioți și responsabili, ca dânsul) serviciile sexuale.

Cronica de film- Star Wars -The Last Jedi sau Cu cine mai este Forța postmodernă azi...

Evident, titlul e așa, puțin exagerat, ca să sperie orice pasionat autentic de SF, pentru care Jedi ăștia sunt cei mai meseriași eroi  pomeniți vreodată în istoria SF-ului. Cum adică, ultimii? Mor toți acu', după vreo patruzeci de ani de eroisme intergalactice mișto? Și cine să-i trimită de partea cealaltă a Forței? Moșul cel rău  cu numele Snoke? Între noi fie vorba, am impresia că ăsta se voia a fi un nou Palpatine, da' creatorii s-au uitat din greșeală la toate episoadele cu Ferengi din Star Trek TNG si DS9 și ceva Lord of the Rings toată noaptea, înainte să meargă la serviciu să creeze personajele din noua serie, și uite-așa a ieșit Snoke. Acum, și dacă nu venea el la pachet cu mutră de Giant Mirror Universe ET combinat cu Smeagol, cum ai putea să iei în serios un personaj pe care-l cheamă Snoke? Mărturisesc că ăsta e unul dintre motivele pentru care nu mi-a plăcut Trezirea Forței- nu că nu s-ar fi trezit Forța asta dubios tare, da' n-am putut nicicum să scap de senzația de parodie nereușită. Și dacă  Snoke cel rău era cum era, de noul Darth Lame auto-intitulat Kylo Ren, botezat de iluștrii săi genitori tocmai Ben(câtă lipsă de imaginație, by the way), ce să mai zicem? Așadar, cu aceste dileme existențiale și fără să aștept altceva decât regretul după banii de bilet, m-am introdus în sala de cinematograf.

Episodul ăsta e evident inspirat din Imperiul contraatacă, ceea ce s-a dovedit a fi, totuși o idee inspirată. S-or fi gândit ei că, dacă originalitatea nu le-a prea ieșit în anteriorul episod, mai bine să fie postmoderni.

Pe scurt, protestatarii futuriști nemultumiti de guvernul nazist al primului ordin, în frunte cu prințesa Leia, mare organizatoare de mitinguri și proteste futuriste,  au strigat prea tare ” hashtag #resist” și i-au atacat pe ăștia răi, deși știau că-i cam degeaba. Prin urmare, ăia răi îi urmăresc cât e  filmul de lung, cu calm și răbdare, așteptând să rămână  rebelii fără benzină și să-i prindă liniștiți, fără prea mult stress. În acest timp, super-talentata nou-înscrisă pe platforma de utilizatori de Forță Rey, vrea să mai sară câteva nivele și zboară urgent la ruinele Primului Templu Jedi, să-și găsească Maestrul în ale Forței și să-l convingă să scoată din ea campioană la Forță. Și să se alăture și el rebelilor. Nu neapărat în ordinea asta. Spre marea ei dezamăgire, Marele Maestru Luke e, mai degrabă, un nene bărbos și scorțos, care n-are nici cea mai mică intenție să iasă din exilul autoimpus, deoarece crede că Jedi au cam dat-o în bară, adică sunt de vină pentru toate  relele din Galaxie. Mă rog, în cazul lui e cam valabilă ideea și, ca să nu se simtă el prea singur în vinovăția lui, a transformat-o în teorie general valabilă. Cu această ocazie află Rey, pe pielea ei, că la unii  nu merge nici cu pile, că nenea Luke nu e nicidecum impresionat că geamăna lui încă mai e CEO la rebeliune și-ar cam avea nevoie de dânsul. În fine, după câteva somații pline de patos, morocănosul Luke e de acord să-i predea toată Teoria și practica Forței în exact trei cursuri, care au devenit unul singur dar și pe ăla mai mult și l-a predat ea. Interacțiunea dintre Luke și Rey mi s-a părut puțin forțată și neconvingătoare. Și, ca să nu ne plictisim, Rey nu e prea cuminte și face cunoștință și cu latura întunecată a Forței. Evident, Forța naibii, are ditamai generatorul de newtoni negri fix în pivnița insulei cu pricina. Ca să nu mai vorbim de faptul că Darth Kylo the Lame, ca un hacker ordinar ce e, s-a cam introdus în rețeaua ei și s-au pus pe chat telepatic de ziceai că-și fac curte, ca în epoca glorioasă a MIRC-ului. Printre altele, Kylo îi spune adevărul despre părinții ei. Și dacă adevărul o fi adevărat, atunci șoc total și pentru domnișorica războinică, și pentru spectator: Rey este  foarte, foarte specială- exact ca fiecare dintre noi! Adică  părinții ei erau nimeni în drum, iar Forței i s-a pus pata pe dânsa așa, din senin, fără vreun motiv serios!

Mă opresc puțin la Kylo- cel mai enervant personaj din episodul anterior. Și nu pentru că e ăla rău ci pentru că e jalnic. Atât de jalnic, încât e destul de greu de imaginat cum Prințesa războinică Leia și aventurierul Solo au putut produce un asemenea specimen. În episodul anterior am avut permanent senzația de proastă distribuție. Fostul Vader cel puțin emana Forță(chiar dacă de-aia neagră) și impunea respect. Acționa din furie și din ură. Kylo e plin de complexe, acționează din auto-ură și disperare să demonstreze cât e el de fioros, prin cele mai jalnice moduri. Acum însă, pe măsură ce mă obișnuiesc cu dânsul, mă gândesc că, dacă episoadele astea noi ăsta se vor mai postmoderne decât celelalte, atunci are sens. Atât Kylo, cât și Snoke, nu sunt altceva decât niște copii nereușite ale celor pe care îi imită. Pentru Kylo, asta e marea dramă a existenței sale. Iar Snoky știe treaba asta și profită din plin.

Între timp, rebelii fug de mama focului, Unii rebeli cu mai mult foc interior care arde cam prost în exterior, cum ar fi Poe(altul decât Edgar Allan), nu-s mulțumiți cu un hashtag#resist față de Primul Ordin, și se revoltă pasiv și activ și față de bunica amiral care-i ține locul Prințesei Leia, aceasta din urmă ocupată fiind cu o comă rezultată din ceva plutire în vid, unde-a rezistat cu aproape toate moleculele intacte, doar datorită pilelor pe care le are familia Skywalker la Forță.

O surpriză plăcută  a fost Finn, care a avut o prestație actoricească execrabilă în episodul anterior și a expus absolut zero chimie de orice fel între el și Rey. De data asta, însă, mutat în plan secund, a fost mult mai convingător, mai ales că a a făcut echipă mult mai bună cu Rose, o asiatică plinuță cu fața rotundă, aparent naivă și inofensivă, dar surprinzător de periculoasă, plină de resurse și foarte simpatică. Aș îndrăzni să zic că e cel mai reușit personaj uman din film. Chiar dacă au acționat în plan secundar, iar misiunea lor clandestină pusă la cale în cârdășie cu Poe s-a dovedit absolut inutilă în final, măcar aventura lor a fost interesantă.

Mai avem și o scenă de confruntare între Snoke, Rey și Kylo(copiată postmodern din Imperiul contraatacă), în urma căruia Snoke face cunoștință cu o sabie laser pe care Kylo, în mod premeditat a pornit-o mental și l-a dezintegrat în absolut.(Cum nu i-a citit intențiile, el- care se lăuda că i-a cuplat telepatic pe ăștia doi, nu înțeleg. Să fi avut Kylo un firewall așa de eficient, e cam greu de crezut!) Apoi se străduiesc  să se corupă unul pe altul, cu zero succes. Probabil că știau că-și pierd timpul, dar și-or fi zis să mai umple filmul cu un pic de confruntare dramatică, patetică și lacrimogenă(probabil dă bine la public).

Și așa, din greșeală în greșeală spre victoria finală- aceasta fiind, de fapt o fugă reușită tocmai de pe o planetă, unde rebelii s-au refugiat într-o veche fortăreață, moștenire de familie, a cărei unică ieșire era pe poarta pe care tocmai o ataca inamicul. În acest moment, ultimul Jedi Luke, după o întâlnire de gradul trei cu Marele Maestru Yoda(care, ca un mic ticălos ce e, scoate din când în când capul din Forță ca să fie sfătos, nevoie mare) se decide să vină, totuși, să-și ia adio de la geamăna lui, și să se sacrifice pentru a salva rebelii.
În final, marea confruntare dintre Luke și Kylo (fost Maestru, respectiv fost discipol decăzut) a fost o mare surpriză. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva- ăștia chiar au dus Forța la nivelul următor.

Per ansamblu, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Nu poți să-i dai o notă mică pentru că e un SF bine făcut, cu efecte speciale bune, combinație aproape reușită de umor și dramă, o grămadă de creaturi exotice simpatice, a la Star Wars, BB8- care rămâne în continuare piesa de rezistență a noului SW, un echivalent al lui Lando, parcă mai reușit decât originalul, Chewbacca   empatizând cu mâncarea și devenind  vegetarian(no comment on that)...

Citatul sfătos al filmului:Snoke: [to Kylo Ren] ”You are no Vader. You are just a child in a mask.”

Citatul cel mai sfătos al filmului: ”Heeded my words not, did you? Pass on what you have learned. Strength. Mastery. But weakness, folly, failure also. Yes, failure most of all. The greatest teacher, failure is. Luke, we are what they grow beyond. That is the true burden of all masters”.Yoda

Nota: aproape 8/10 and may the Force be with you!

Viața de lângă noi- un episod

Uneori mă întreb ce povești de viață trec pe lângă mine când merg pe stradă  mult prea adâncită în ficțiunile interioare ale ilustrei mele persoane, ca să mai observ oamenii din jurul meu....

Tocmai ieșeam într-o seară de la un restaurant, când un domn mă oprește și mă salută: "Bună seara!" " Bună", zic eu nedumerită. "Nu mă mai recunoașteți, nu-i așa?" "Ăăă...nu cred", zic, după ce mă uit mai bine la el. "Îl mai țineți minte pe bărbosul care se plimba pe strada dumneavoastră și pe care l-ați ajutat?"
Da, îmi aminteam. Îl remarcasem de multe ori în zonă. Era evident că nu crescuse pe stradă, că probabil fusese cândva un om educat și de condiție bună și ajunsese în stradă prin cine știe ce împrejurări nefericite. Părea foarte trist și nefericit și se vedea că îi e rușine să ceară ceva. De altfel, nici nu cred că cerea ceva decât atunci când îi era absolut necesar. Nu era niciodată agresiv și avea o atitudine foarte smerită, ceea ce nu prea întâlnești la alții care sunt în aceeași situație. Cineva îmi spusese că era un bețiv care și-a distrus viața, însă mie nu mi s-a părut niciodată că ar fi băut. Am făcut un efort de memorie să-mi amintesc cu ce l-am ajutat, dar in afară de faptul ca i-am dat de câteva ori ceva mărunțiș  și câte ceva de mâncare, nu-mi amintesc sa fi facut ceva într-adevăr semnificativ pentru el.
Mă uitam uimită la omul din fața mea, bine îmbrăcat, tuns și aranjat și nu-ni venea să cred că e același om pe care-l văzusem de atâtea ori pe stradă.
"Chiar dumneavoastră sunteți? Nu-mi vine să cred!"
" Da. Am primit o mică moștenire, m-a ajutat un prieten să-mi revin. Acum lucrez ca recepționer aici. V-am văzut când ați venit și am ținut să vă mulțumesc că m-ați ajutat atumci când am avut așa mare nevoie."
"N-aveți pentru ce. Consider că am făcut foarte puțin," i-am spus, cu toată sinceritatea
" Poate că vi se pare puțin, însă pentru mine a contat foarte mult! Am doar un regret: că m-ați cunoscut în cea mai dificilă perioadă din viața mea.!"
" Domnule, nu sunt eu în măsură să vă judec. Dar acum arătați foarte bine. Mă bucur sincer pentru dumneavoastră."
"Da. M-am ridicat si mi-am revenit. Acum am devenit un om mai puternic."
L-am salutat si am plecat, gândindu-mă la ce înseamnă viața si ce  surprize pot să-ți iasă în cale când și de unde te aștepți mai puțin.  Am avut întotdeauna frustrarea că nu pot să fac prea mult pentru alții. Că foate eforturile mele sunt în zadar. Însă asemenea momente m-au făcut să-l înțeleg pe Gandhi când spunea că "indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important să o faci." Dacă e nesemnificativ, de ce să mai faci? M-am întrebat adesea. Am primit, încă o dată, confirmarea că nu putem să înțelegem cu adevărat impactul pe care îl avem asupra celor din jur.
Mă întrebam adesea când îl vedeam pe omul ăsta, oare ce poveste de viață are? O fi avut ghinion? Posibil. Eu nu cred în ghinion. O fi făcut greșeli mari în viață, după cum auzisem?Presupun. Toți facem greșeli și greșelile mari au consecințe nefaste. Nu e treaba mea să judec. Nici acum nu-i știu povestea. Știu doar că era căzut și s-a ridicat. Cu sau fără ajutor, a primit o șansă și a valorificat-o.  

Mi-am amintit, inevitabil de Neal Donald Walsh. Poate că nu mă mai impresiona de mult filosofia pseudo-spirituală si oarecum naivă din  cărțile sale( sper să nu-mi sară nimeni în cap, stiu că încă se vinde bine la publicul larg), însă, dintr-o dată, povestea lui de viață a părut mult mult mai verosimilă.

Cronica de film: Thor -Ragnarok sau "Primiți cu Apocalipsu'?”

Acțiune din plin, eroism forțat în mod ostentativ până la comic(dar nu ne deranjează, că e Marvel trademark) un pic de pseudo-filosofie așa, mai ușoară, (să nu se plângă nici cei cu pretenții intelectuale), actori buni si de excepție, efecte speciale a la Marvel, și foarte mult umor.
Pentru cine n-a citit mitologie nordică la viața lui(sau n-a avut încă timp să-l întrebe pe Google) Ragnaroku' asta e un fel de apocalipsă marca Ikea, menită să distrugă paradisul(care nu e chiar așa de paradis), pe nume Asgaard.
Când am văzut primul film din seria Thor, unul dintre aspectele pe care le-am apreciat cel mai mult a fost tocmai modul în care au construit virtual Asgaard-ul. Evident, un paradis construit initial pe violență și minciuni și întreținut de o familie care aproape concurează la "Cea mai disfuncțională familie din Univers Show", n-are cum să evite apocalipsu`. Poate seria ar fi trebuit să se numească "the Thor Saga", la câtă ”family drama” conține.
Filmul incepe cu Thor, care evadează în mod miraculos (ca de obicei) din lanțurile lui Surtur- un fel de Satană mare, încandescent și foarte, foarte supărat,  care amenință că scapa el din pivniță și vine la colindat cu Ragnaroku'. Evident, nu e prea deștept, din moment ce Thor nu numai că îi scapă, dar îi și fură coarnele magice, fără de care nu poate să-și țină promisiunea.
Thor se întoarce val-vârtej la tac' su(exceptionalul Anthony Hopkins), să-l ia la rost pentru starea de decădere care se precipită în Asgaard. Doar că, așa deștept cum e(deși nu pare :)), se prinde repede că tăticul nu e tăticul, ci ticălosu' de frate-său, care l-a închis pe moșu' la azil(unde altundeva decat pe pamant american). Doar că moșu și-a luat tălpășița și s-a refugiat mai la Nord, pe lângă Ikea, fără să le dea adresa. Noroc cu Benedict Cumberbatch, devenit mare și distins vrăjitor, care, după ce i-a enervat bine(mai ales pe Loki, că lui Thor i-a dat de băut) i-a expediat urgent la adresă, unde l-au găsit pe tăticul Odin pe moarte și cu vești proaste: au o soră de care nu știau nimic, și care era  nimeni alta decât Hela, zeița morții(Cate Blanchet). Unde e ea acum? Pedepsită, evident, că n-a fost fetiță cuminte, da' tocmai a evadat și așteaptă să moară moșu' ca să vină cu Ragnaroku'(încă nu știm exact cine are copyrightu' pentru apocalips' și care umblă cu copia pirat, nici chiar dacă am citit mitologie nordică, deoarece Marvel ăsta a cam amestecat borcanele când le-a luat de pe raft).

Nici n-apucă bine moșu' să se dezintegreze din forma bipedă și să se integreze în absolut, că apare sora cea rea și-i bate măr pe frățiori în drum spre casă(adică în trecerea prin hyper spațiul ăla care se numește bifrost), nu înainte de a le reproșa: ”Sunteți ca tata, amândoi!”(La drept vorbind, lui Thor i-a zis ca nu seamana cu tac'su, dar credem ca a vorbit rautatea dintr-însa). Astfel că băieții noștri se rătăcesc prin alte colțuri ale universului, se mai întâlnesc, se mai ajută, se mai trădează, se mai păcălesc unul pe altul, ca orice frați aproape normali. Scopul lui Thor este să ajungă acasă pentru a o pune la punct pe sora cea mare și rea. Și a face pe eroul, că i se pare lui așa, ceva mișto.
 În drum spre casă mai are el niște peripeții- mai naufragiază pe o planetă de canibali moderni, mai cunoaște o fostă walkirie alcoolică și deprimată, care, rămasă șomeră s-a reprofilat pe afaceri mai dubioase; apoi ajunge gladiator(de musai ca de voie bună), se întâlnește cu vechiul său coleg de muncă incredibilul Hulk, cu frățiorul său cel ticălos; își mai face prieteni mai mult sau mai puțin simpatici, îl mai tund ăștia cu forța, mai fură câte o navă și, într-un final, ajunge și el acasă ca tot omul, să o puna la punct pe sora dezmoștenită da' nesătulă, care are pretenții la toată moștenirea, și care, evident că n-a stat cuminte între timp și și-a resuscitat armata de orci(mai frumoși ca ai lui Sauron da' nu atăt de exotici ca Umblătorii Albi) și cățeaua gigantă și la fel de rea(ce să facem, unii au dragoni, alții au cățele, iar alții bizoni zburători, fiecare după cum s-a putut descurca!...).
Acum, vă dați seama, cum s-a prins și Thor până la urmă, că Ragnaroku' ăsta nașpa e fixat în agendă de karma și nu poate fi anulat. Cum vine și cine are drepturi de autor, o să vedeți, dacă vă uitați.

Minusuri: cunoscătorii de mitologie s-ar putea să strâmbe din nas că nu e tocmai exactă povestea(că Hela, de exemplu, e sora lui Loki și nu fiică-sa, cum spune mitu' etc, etc).  Nu are prea multă profunzime, dar nici nu e extrem de superficial; dacă nu ești în cea mai filosofică dispoziție, se poate vedea liniștit; 
Per ansamblu, are mai multe plusuri decât minusuri: joc actoricesc bun(cu toate că nu au fost personaje cine știe cât de complexe și greu de jucat), dialoguri comice, efecte vizuale faine; acțiunea, deși multă, nu e obositoare; eroismul exagerat e suportabil, poate pentru că dă impresia de parodie. 
Cel mai mult am apreciat umorul- cred că e cel mai comic film și din seria Thor, și din Avengers.  Iaca, domnule, se poate face comicu' și fără R.Downey Jr!
Mi-a mai plăcut și ideea că fiul seamană cu ta' su mult mai mult decât se vede și, mai mult decât în celelalte filme, se vede cum îî calcă pe urme și așa ajunge să-l înțeleagă mai bine pe moșu'. Se mai maturizează și Thor(nu prea are de ales, că-l mai pălește moartea cu câte-o dușcă de misticism), da' numai așa, în profunzime, că la suprafață rămâne la fel de pueril și haios chiar și după ce învață să scoată fulgere pe ochi, nas, palme și pe unde mai apucă.
Dacă nu cauți nod în papură cu orice preț și nu-l iei prea în serios, e un film foarte plăcut.
Nota 8/10

Citatul mai puțin sfătos dar comic al filmului: [a barber approaches Thor with blades]
Thor: [tough] I am Thor, god of thunder, and I say now, not one blade of my locks shall be severed!
[pause]
Thor: [terrified] Please don't cut my hair! NOOOO!

Cugetări din butoiul lui Diogene(Episod britanic)Cronica de film- Victoria and Abdul sau Cum să disperi prea-cinstita curte regală

Citatul sfătos(și cinic) al filmului:

“You’re treating him like a member of the family.”- Bertie

“No. I like him.”- Victoria

Ultimii ani de viață ai longevivei Victoria cu tot cu aspectele neplăcute ale vieții regale, scoase pe tapet de prietenia ei mai ciudată cu Abdul, un tânăr musulman din India, care a fost angajat o vreme la curte.

Victoria era evident sătulă de toate îndatoririle regale și de toată prostia elaborată și pompoasă cu reguli nescrise stricte, căreia i se spunea etichetă. Și, din interpretarea de excepție a lui Judi Dench, se poate deduce că n-a fost niciodată pasionată de asemenea ritualuri, cerute de înalta poziție, la care ar fi renunțat oricând, pentru un pic de libertate autentică. Singura ei distracție pare să fie dormitul(cu sforăituri pe mai multe voci) în timpul mesei și mâncatul foarte repede, care pare să fie un fel de răzbunare personală față de distinsele personalități de la masă, pentru că trebuia să le suporte. Spun răzbunare, pentru că regula era că Maiestatea Sa era servită prima, iar ceilalți după, dar când ea termina de mâncat, și celorlalți li se lua din față mâncarea. Și vorbim de servitori englezi înțepați și foarte, foarte rapizi și eficienți. Așa încât, rămâneau flămânde și frustrate domnițele simandicoase de la masa regală.

În celălalt plan, Abdul era un tânăr funcționar la o închisoare din India, când a fost selectat să meargă în Anglia, la curte, să prezinte o monedă tradițională Maiestății sale care mai suferea și de titlul de Împărăteasă a Indiei pe care n-o văzuse niciodată, că n-o lăsau câinii de pază. Abdul -foarte încântat(sincer încântat, ca orice tânăr naiv care mai credea în idealuri)de o asemenea onoare. Nu însă și colegul său de drum,Mohammed- mai puțin idealist, care suferea intens din cauză că n-a reușit să evite marea onoare și nu știa cum să se scape cât mai repede.  Din nefericire pentru Mohammed, Victoria l-a remarcat pe Abdul și s-a împrietenit cu el, spre oroarea familiei și a staffului, ale căror fețe fac uneori tot filmul.

Imdb zice că e dramă istorică, însă e mai mult satiră decât dramă. Evident mai sunt și scene lacrimogene, dar așa, cu măsură și bun simț.

Și pentru că le-a ieșit bine satira, îi dau 8.5/10