CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- episod lingvist

Update: Dacă sinceritatea e o valoare, atunci, in mod cert, trebuie dată selectiv. Nu oricine o merită. Toată lumea condamnă minciuna pe față dar, dacă e să fim sinceri....oamenilor le place să fie mințiți. Nu mă credeți? Incercati să fiți sinceri și vedeți câtă lume vă suportă sinceritatea(mai ales dacă e vorba despre lucruri neplăcute). Iar dacă vrei să fii și mai sincer, observă-te: de câte ori te deranjează când ți se spun lucruri pe care nu vrei să le auzi. Când cineva îți spune că vrea de la tine să fii sincer, nu te grăbi să-l crezi. De cele mai multe ori vrea să spună:"Minte-mă frumos!"

Există și dovezi lingvistice că ne place să fim mințiți. Să luăm, de exemplu, cuvintele a dezamăgi/ dezamăgire, sau a deziluziona/deziluzie- au conotații negative, când ar trebui să fie tocmai invers- a dez- amagi= a nu mai fi amagit; a fi dez-iluzionat= a nu mai avea iluzii, sau, de ce nu- dez-aburit?

P.S. Ca să ajungi să fii dezamagit, trebuie, mai întâi, să fii amagit!Concluzia logică ar fi  că dacă vrei să eviți să fii deziluzionat, fă-ți un bine și ucide iluzia înainte să pună stăpânire pe tine!

PPS. Evident, nu e nevoie să ucizi iluzia, în cazul în care ești conștient că e iluzie. Vorba ceea: "Nu cred în iluzie, mă bazez pe ea.

CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- episodul 2- ISTORIA SE REPETĂ

Întotdeauna mi-a plăcut istoria. Poate pentru că n-am văzut în ea date greu de memorat, ci oameni. Oameni ca și noi, care, cu toate că au trăit în alte vremuri, au fost exact ca  noi, oamenii de azi. De multe ori am avut impresia că istoria se repetă la nesfârșit....Mulți se plâng că vremurile nu mai sunt cum au fost...eu, în acest moment, cred exact contrariul: că totul este exact cum a fost, că nimic nu se schimbă în esență...ceea ce se schimbă este doar ambalajul....Am impresia că,din pacate, în ecuația istoriei, de la origini până în prezent, prostia(si ipocrizia) umană este o constantă....Nu ma credeți? Să vă dau un exemplu: din intamplare, am gasit pe Descoperă.ro, un top al celor mai ciudate meserii în istorie. Ghiciți care e no.1......!:

Stergator de funduri regale Vrand parca sa ilustreze perfect trista butata "Ce nu face omul pentru o bucata de paine", englezii au inventat in trecut scarbavnica "meserie" a stersului de funduri incoronate. Denumit ofical si pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor exceptional, "ridicat in rang". Noua sa datorie la locul de munca era aceea de "a curata anusul regal dupa defecare". .... postul de stergator era considerat foarte valoros. O multime de fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru "nobila" cinste. Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali ai regilor. Prin natura gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt rang social, vanat de multi."

În marea mea naivitate, am avut momente când credeam că e o invenție a lumii moderne! Mai mult că sigur că istoria se repetă! Cât e de veche această meserie, și încă se pastrează. și e la mare moda. Cred că s-a și răspândit considerabil, fiind mult mai multe posturi disponibile decat in trecut, pentru că, deh...s-au înmulțit fundurile regale.Și oricine se poate angaja la mai multe deodata....!!!

UPDATE: mai nasol e când Ștergătorul de Funduri Regale ți-e coleg și ești nevoit să te ferești în mod constant de mizeriile pe care le împroașcă. .Dar, despre asta, într-un alt episod

CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- EPISOD PILOT sau DE CE SĂ VEZI LUMEA INVERS

Nu, nu sunt un cinic sută la sută autentic. Deși mi-ar plăcea. Sunt mai degrabă un pseudo-cinic semi-modern, ultra sarcastic, care se revoltă mult și exteriorizează doar o mică parte din aceste revolte. Dar și atât e suficient uneori pentru a produce mici-mari vijelii neașteptate și ceva bug-uri în softul Matrix-ului din care vreau să evadez. 

Nu cred că viața trebuie luată prea în serios. De fapt, nimic nu cred că merită să fie luat în serios prea mult. Dar merită privit din cât mai multe  puncte de vedere posibil. Ca să nu ne plictisim, așa, blocați într-un singur punct de vedere.

E ușor să rămâi blocat într-un singur punct de vedere. Îți dă iluzia siguranței și  adoarme teama de viață. Adică teama că s-ar putea ca viața să nu aibă sens.  Pare mai ușor- găsești un punct de vedere, îl transformi în convingere, te prinzi bine de această convigere și astfel viața capătă un sens. Însă dacă asta este tot ce ai, atunci când se prăbușește, te ia cu tine.

Viața devine interesantă abia când o privești din msi multr unghiuti. Da, poate să pară mult mai lipsită de sens la început, și nu e întotdeauna confortabil și plăcut,  însă dacă privești totul din mai multe perspective, atunci când una se destramă, nu te ia și pe tine cu totul. Iar dacă faci asta suficient de mult timp, nu-ți mai pasă dacă viața are sens sau nu. Vrei să vezi cât ești de stabil în interior? Pune-ți următoarea întrebare: Ce-ar fi dacă viața nu ar avea niciun sens? E o întrebare pe care mi-o pun, în mod constant, în anumite momente din viața.  Abia acum pot să răspund (aproape) cu toată sinceritatea: Absolut nimic. Acum pot să trăiesc cu adevărat. Măcar din când în cand. Și nu e nevoie de nimic special.

De aceea mă străduiesc să văd lumea și invers.

Notă: Îmi cer scuze pentru seriozitate. Nu vă promit, dar nu cred că se va mai întâmpla curând :)