Cronica de film- Star Wars -The Last Jedi sau Cu cine mai este Forța postmodernă azi...

Evident, titlul e așa, puțin exagerat, ca să sperie orice pasionat autentic de SF, pentru care Jedi ăștia sunt cei mai meseriași eroi  pomeniți vreodată în istoria SF-ului. Cum adică, ultimii? Mor toți acu', după vreo patruzeci de ani de eroisme intergalactice mișto? Și cine să-i trimită de partea cealaltă a Forței? Moșul cel rău  cu numele Snoke? Între noi fie vorba, am impresia că ăsta se voia a fi un nou Palpatine, da' creatorii s-au uitat din greșeală la toate episoadele cu Ferengi din Star Trek TNG si DS9 și ceva Lord of the Rings toată noaptea, înainte să meargă la serviciu să creeze personajele din noua serie, și uite-așa a ieșit Snoke. Acum, și dacă nu venea el la pachet cu mutră de Giant Mirror Universe ET combinat cu Smeagol, cum ai putea să iei în serios un personaj pe care-l cheamă Snoke? Mărturisesc că ăsta e unul dintre motivele pentru care nu mi-a plăcut Trezirea Forței- nu că nu s-ar fi trezit Forța asta dubios tare, da' n-am putut nicicum să scap de senzația de parodie nereușită. Și dacă  Snoke cel rău era cum era, de noul Darth Lame auto-intitulat Kylo Ren, botezat de iluștrii săi genitori tocmai Ben(câtă lipsă de imaginație, by the way), ce să mai zicem? Așadar, cu aceste dileme existențiale și fără să aștept altceva decât regretul după banii de bilet, m-am introdus în sala de cinematograf.

Episodul ăsta e evident inspirat din Imperiul contraatacă, ceea ce s-a dovedit a fi, totuși o idee inspirată. S-or fi gândit ei că, dacă originalitatea nu le-a prea ieșit în anteriorul episod, mai bine să fie postmoderni.

Pe scurt, protestatarii futuriști nemultumiti de guvernul nazist al primului ordin, în frunte cu prințesa Leia, mare organizatoare de mitinguri și proteste futuriste,  au strigat prea tare ” hashtag #resist” și i-au atacat pe ăștia răi, deși știau că-i cam degeaba. Prin urmare, ăia răi îi urmăresc cât e  filmul de lung, cu calm și răbdare, așteptând să rămână  rebelii fără benzină și să-i prindă liniștiți, fără prea mult stress. În acest timp, super-talentata nou-înscrisă pe platforma de utilizatori de Forță Rey, vrea să mai sară câteva nivele și zboară urgent la ruinele Primului Templu Jedi, să-și găsească Maestrul în ale Forței și să-l convingă să scoată din ea campioană la Forță. Și să se alăture și el rebelilor. Nu neapărat în ordinea asta. Spre marea ei dezamăgire, Marele Maestru Luke e, mai degrabă, un nene bărbos și scorțos, care n-are nici cea mai mică intenție să iasă din exilul autoimpus, deoarece crede că Jedi au cam dat-o în bară, adică sunt de vină pentru toate  relele din Galaxie. Mă rog, în cazul lui e cam valabilă ideea și, ca să nu se simtă el prea singur în vinovăția lui, a transformat-o în teorie general valabilă. Cu această ocazie află Rey, pe pielea ei, că la unii  nu merge nici cu pile, că nenea Luke nu e nicidecum impresionat că geamăna lui încă mai e CEO la rebeliune și-ar cam avea nevoie de dânsul. În fine, după câteva somații pline de patos, morocănosul Luke e de acord să-i predea toată Teoria și practica Forței în exact trei cursuri, care au devenit unul singur dar și pe ăla mai mult și l-a predat ea. Interacțiunea dintre Luke și Rey mi s-a părut puțin forțată și neconvingătoare. Și, ca să nu ne plictisim, Rey nu e prea cuminte și face cunoștință și cu latura întunecată a Forței. Evident, Forța naibii, are ditamai generatorul de newtoni negri fix în pivnița insulei cu pricina. Ca să nu mai vorbim de faptul că Darth Kylo the Lame, ca un hacker ordinar ce e, s-a cam introdus în rețeaua ei și s-au pus pe chat telepatic de ziceai că-și fac curte, ca în epoca glorioasă a MIRC-ului. Printre altele, Kylo îi spune adevărul despre părinții ei. Și dacă adevărul o fi adevărat, atunci șoc total și pentru domnișorica războinică, și pentru spectator: Rey este  foarte, foarte specială- exact ca fiecare dintre noi! Adică  părinții ei erau nimeni în drum, iar Forței i s-a pus pata pe dânsa așa, din senin, fără vreun motiv serios!

Mă opresc puțin la Kylo- cel mai enervant personaj din episodul anterior. Și nu pentru că e ăla rău ci pentru că e jalnic. Atât de jalnic, încât e destul de greu de imaginat cum Prințesa războinică Leia și aventurierul Solo au putut produce un asemenea specimen. În episodul anterior am avut permanent senzația de proastă distribuție. Fostul Vader cel puțin emana Forță(chiar dacă de-aia neagră) și impunea respect. Acționa din furie și din ură. Kylo e plin de complexe, acționează din auto-ură și disperare să demonstreze cât e el de fioros, prin cele mai jalnice moduri. Acum însă, pe măsură ce mă obișnuiesc cu dânsul, mă gândesc că, dacă episoadele astea noi ăsta se vor mai postmoderne decât celelalte, atunci are sens. Atât Kylo, cât și Snoke, nu sunt altceva decât niște copii nereușite ale celor pe care îi imită. Pentru Kylo, asta e marea dramă a existenței sale. Iar Snoky știe treaba asta și profită din plin.

Între timp, rebelii fug de mama focului, Unii rebeli cu mai mult foc interior care arde cam prost în exterior, cum ar fi Poe(altul decât Edgar Allan), nu-s mulțumiți cu un hashtag#resist față de Primul Ordin, și se revoltă pasiv și activ și față de bunica amiral care-i ține locul Prințesei Leia, aceasta din urmă ocupată fiind cu o comă rezultată din ceva plutire în vid, unde-a rezistat cu aproape toate moleculele intacte, doar datorită pilelor pe care le are familia Skywalker la Forță.

O surpriză plăcută  a fost Finn, care a avut o prestație actoricească execrabilă în episodul anterior și a expus absolut zero chimie de orice fel între el și Rey. De data asta, însă, mutat în plan secund, a fost mult mai convingător, mai ales că a a făcut echipă mult mai bună cu Rose, o asiatică plinuță cu fața rotundă, aparent naivă și inofensivă, dar surprinzător de periculoasă, plină de resurse și foarte simpatică. Aș îndrăzni să zic că e cel mai reușit personaj uman din film. Chiar dacă au acționat în plan secundar, iar misiunea lor clandestină pusă la cale în cârdășie cu Poe s-a dovedit absolut inutilă în final, măcar aventura lor a fost interesantă.

Mai avem și o scenă de confruntare între Snoke, Rey și Kylo(copiată postmodern din Imperiul contraatacă), în urma căruia Snoke face cunoștință cu o sabie laser pe care Kylo, în mod premeditat a pornit-o mental și l-a dezintegrat în absolut.(Cum nu i-a citit intențiile, el- care se lăuda că i-a cuplat telepatic pe ăștia doi, nu înțeleg. Să fi avut Kylo un firewall așa de eficient, e cam greu de crezut!) Apoi se străduiesc  să se corupă unul pe altul, cu zero succes. Probabil că știau că-și pierd timpul, dar și-or fi zis să mai umple filmul cu un pic de confruntare dramatică, patetică și lacrimogenă(probabil dă bine la public).

Și așa, din greșeală în greșeală spre victoria finală- aceasta fiind, de fapt o fugă reușită tocmai de pe o planetă, unde rebelii s-au refugiat într-o veche fortăreață, moștenire de familie, a cărei unică ieșire era pe poarta pe care tocmai o ataca inamicul. În acest moment, ultimul Jedi Luke, după o întâlnire de gradul trei cu Marele Maestru Yoda(care, ca un mic ticălos ce e, scoate din când în când capul din Forță ca să fie sfătos, nevoie mare) se decide să vină, totuși, să-și ia adio de la geamăna lui, și să se sacrifice pentru a salva rebelii.
În final, marea confruntare dintre Luke și Kylo (fost Maestru, respectiv fost discipol decăzut) a fost o mare surpriză. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva- ăștia chiar au dus Forța la nivelul următor.

Per ansamblu, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Nu poți să-i dai o notă mică pentru că e un SF bine făcut, cu efecte speciale bune, combinație aproape reușită de umor și dramă, o grămadă de creaturi exotice simpatice, a la Star Wars, BB8- care rămâne în continuare piesa de rezistență a noului SW, un echivalent al lui Lando, parcă mai reușit decât originalul, Chewbacca   empatizând cu mâncarea și devenind  vegetarian(no comment on that)...

Citatul sfătos al filmului:Snoke: [to Kylo Ren] ”You are no Vader. You are just a child in a mask.”

Citatul cel mai sfătos al filmului: ”Heeded my words not, did you? Pass on what you have learned. Strength. Mastery. But weakness, folly, failure also. Yes, failure most of all. The greatest teacher, failure is. Luke, we are what they grow beyond. That is the true burden of all masters”.Yoda

Nota: aproape 8/10 and may the Force be with you!

Viața de lângă noi- un episod

Uneori mă întreb ce povești de viață trec pe lângă mine când merg pe stradă  mult prea adâncită în ficțiunile interioare ale ilustrei mele persoane, ca să mai observ oamenii din jurul meu....

Tocmai ieșeam într-o seară de la un restaurant, când un domn mă oprește și mă salută: "Bună seara!" " Bună", zic eu nedumerită. "Nu mă mai recunoașteți, nu-i așa?" "Ăăă...nu cred", zic, după ce mă uit mai bine la el. "Îl mai țineți minte pe bărbosul care se plimba pe strada dumneavoastră și pe care l-ați ajutat?"
Da, îmi aminteam. Îl remarcasem de multe ori în zonă. Era evident că nu crescuse pe stradă, că probabil fusese cândva un om educat și de condiție bună și ajunsese în stradă prin cine știe ce împrejurări nefericite. Părea foarte trist și nefericit și se vedea că îi e rușine să ceară ceva. De altfel, nici nu cred că cerea ceva decât atunci când îi era absolut necesar. Nu era niciodată agresiv și avea o atitudine foarte smerită, ceea ce nu prea întâlnești la alții care sunt în aceeași situație. Cineva îmi spusese că era un bețiv care și-a distrus viața, însă mie nu mi s-a părut niciodată că ar fi băut. Am făcut un efort de memorie să-mi amintesc cu ce l-am ajutat, dar in afară de faptul ca i-am dat de câteva ori ceva mărunțiș  și câte ceva de mâncare, nu-mi amintesc sa fi facut ceva într-adevăr semnificativ pentru el.
Mă uitam uimită la omul din fața mea, bine îmbrăcat, tuns și aranjat și nu-ni venea să cred că e același om pe care-l văzusem de atâtea ori pe stradă.
"Chiar dumneavoastră sunteți? Nu-mi vine să cred!"
" Da. Am primit o mică moștenire, m-a ajutat un prieten să-mi revin. Acum lucrez ca recepționer aici. V-am văzut când ați venit și am ținut să vă mulțumesc că m-ați ajutat atumci când am avut așa mare nevoie."
"N-aveți pentru ce. Consider că am făcut foarte puțin," i-am spus, cu toată sinceritatea
" Poate că vi se pare puțin, însă pentru mine a contat foarte mult! Am doar un regret: că m-ați cunoscut în cea mai dificilă perioadă din viața mea.!"
" Domnule, nu sunt eu în măsură să vă judec. Dar acum arătați foarte bine. Mă bucur sincer pentru dumneavoastră."
"Da. M-am ridicat si mi-am revenit. Acum am devenit un om mai puternic."
L-am salutat si am plecat, gândindu-mă la ce înseamnă viața si ce  surprize pot să-ți iasă în cale când și de unde te aștepți mai puțin.  Am avut întotdeauna frustrarea că nu pot să fac prea mult pentru alții. Că foate eforturile mele sunt în zadar. Însă asemenea momente m-au făcut să-l înțeleg pe Gandhi când spunea că "indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important să o faci." Dacă e nesemnificativ, de ce să mai faci? M-am întrebat adesea. Am primit, încă o dată, confirmarea că nu putem să înțelegem cu adevărat impactul pe care îl avem asupra celor din jur.
Mă întrebam adesea când îl vedeam pe omul ăsta, oare ce poveste de viață are? O fi avut ghinion? Posibil. Eu nu cred în ghinion. O fi făcut greșeli mari în viață, după cum auzisem?Presupun. Toți facem greșeli și greșelile mari au consecințe nefaste. Nu e treaba mea să judec. Nici acum nu-i știu povestea. Știu doar că era căzut și s-a ridicat. Cu sau fără ajutor, a primit o șansă și a valorificat-o.  

Mi-am amintit, inevitabil de Neal Donald Walsh. Poate că nu mă mai impresiona de mult filosofia pseudo-spirituală si oarecum naivă din  cărțile sale( sper să nu-mi sară nimeni în cap, stiu că încă se vinde bine la publicul larg), însă, dintr-o dată, povestea lui de viață a părut mult mult mai verosimilă.