CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- episod lingvist

Update: Dacă sinceritatea e o valoare, atunci, in mod cert, trebuie dată selectiv. Nu oricine o merită. Toată lumea condamnă minciuna pe față dar, dacă e să fim sinceri....oamenilor le place să fie mințiți. Nu mă credeți? Incercati să fiți sinceri și vedeți câtă lume vă suportă sinceritatea(mai ales dacă e vorba despre lucruri neplăcute). Iar dacă vrei să fii și mai sincer, observă-te: de câte ori te deranjează când ți se spun lucruri pe care nu vrei să le auzi. Când cineva îți spune că vrea de la tine să fii sincer, nu te grăbi să-l crezi. De cele mai multe ori vrea să spună:"Minte-mă frumos!"

Există și dovezi lingvistice că ne place să fim mințiți. Să luăm, de exemplu, cuvintele a dezamăgi/ dezamăgire, sau a deziluziona/deziluzie- au conotații negative, când ar trebui să fie tocmai invers- a dez- amagi= a nu mai fi amagit; a fi dez-iluzionat= a nu mai avea iluzii, sau, de ce nu- dez-aburit?

P.S. Ca să ajungi să fii dezamagit, trebuie, mai întâi, să fii amagit!Concluzia logică ar fi  că dacă vrei să eviți să fii deziluzionat, fă-ți un bine și ucide iluzia înainte să pună stăpânire pe tine!

PPS. Evident, nu e nevoie să ucizi iluzia, în cazul în care ești conștient că e iluzie. Vorba ceea: "Nu cred în iluzie, mă bazez pe ea.