Nu, nu sunt un cinic sută la sută autentic. Deși mi-ar plăcea. Sunt mai degrabă un pseudo-cinic semi-modern, ultra sarcastic, care se revoltă mult și exteriorizează doar o mică parte din aceste revolte. Dar și atât e suficient uneori pentru a produce mici-mari vijelii neașteptate și ceva bug-uri în softul Matrix-ului din care vreau să evadez.
Nu cred că viața trebuie luată prea în serios. De fapt, nimic nu cred că merită să fie luat în serios prea mult. Dar merită privit din cât mai multe puncte de vedere posibil. Ca să nu ne plictisim, așa, blocați într-un singur punct de vedere.
E ușor să rămâi blocat într-un singur punct de vedere. Îți dă iluzia siguranței și adoarme teama de viață. Adică teama că s-ar putea ca viața să nu aibă sens. Pare mai ușor- găsești un punct de vedere, îl transformi în convingere, te prinzi bine de această convigere și astfel viața capătă un sens. Însă dacă asta este tot ce ai, atunci când se prăbușește, te ia cu tine.
Viața devine interesantă abia când o privești din msi multr unghiuti. Da, poate să pară mult mai lipsită de sens la început, și nu e întotdeauna confortabil și plăcut, însă dacă privești totul din mai multe perspective, atunci când una se destramă, nu te ia și pe tine cu totul. Iar dacă faci asta suficient de mult timp, nu-ți mai pasă dacă viața are sens sau nu. Vrei să vezi cât ești de stabil în interior? Pune-ți următoarea întrebare: Ce-ar fi dacă viața nu ar avea niciun sens? E o întrebare pe care mi-o pun, în mod constant, în anumite momente din viața. Abia acum pot să răspund (aproape) cu toată sinceritatea: Absolut nimic. Acum pot să trăiesc cu adevărat. Măcar din când în cand. Și nu e nevoie de nimic special.
De aceea mă străduiesc să văd lumea și invers.
Notă: Îmi cer scuze pentru seriozitate. Nu vă promit, dar nu cred că se va mai întâmpla curând :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu